Meciul dintre ASA Târgu-Mureș și Pandurii s-a încheiat la pauză, la scorul de 2-0 pentru gazde. Gorjenii au refuzat să revină de la vestiare și să reia repriza a doua din pricina terenului impracticabil.
Deși toată lumea ia în calcul un singur scenariu în acest caz și anume pierderea meciului cu 0-3 la ‘masa verde’ de către oaspeți, Dumitru Dragomir prezintă o altă variantă.
Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal afirmă că regulamentul oferă posibilitatea ca partida să se reia de la scorul de 0-0 și dă vina pentru actuala conducere a LPF pentru situația creată.
„Vina principală e a Ligii. Apoi, arbitrul care a dat drumul la joc. Când am fost în Rusia, un observator UEFA nu a vrut să accepte joc la -2 grade C. Arbitrul însă a fost între ciocan și nicovală. Avea ordin de la Ligă să termine acest calvar pe vreme criminală. Decizia corectă este să se rejoace. Era periculos terenul. Regulamentul dă dreptul să se rejoace de la 0-0”, a declarat Dragomir la RadioSport1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER